
În ziua a treia am urmărit un adevărat spectacol fotbalistic, trucuri cu mingea și zâmbete pe fețele picilor. Copiii au avut ocazia să își demonstreze toate abilitățile învățate în primele două zile, cum ar fi fente, dribbling, șuturi spre poartă, coordonare etc. La 𝐂𝐮𝐩𝐚 𝐁𝐨𝐦-𝐁𝐨𝐧 au participat toți copiii, jucând 5 reprize a câte 5 minute, fiind repartizați în 12 terenuri cu diverse culori ( roșu, galben, albastru și verde). Picii s-au străduit din răsputeri să iasă învingători, fetițele au fost însă mai aprige, mai dinamice.