A V I Z

Primăria orașuluiŞtefan Vodă

anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de:

director al grădiniței de copii nr. 2 din or. Ștefan Vodă

Funcţia de director se ocupă prin concurs, în baza criteriilor de competenţă profesională şi managerială stipulate în Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director şi director adjunct în instituțiile de învățămînt general, aprobat de organul central de specialitate în domeniul învățământului și științei.

1. Directorul instituţiei de educaţie timpurie publică este numit în funcţie pentru un termen de 5 ani.

Directorul instituției de educație timpurie îndeplinește următoarele funcții:1) de analiză; 2) de planificare; 3) de organizare; 4) de coordonare; 5) de monitorizare; 6) de evaluare și apreciere.

Directorul instituţiei de educaţie timpurie are următoarele atribuţii și responsabilități:

1) promovează politica statului în domeniul educației timpurii și este responsabil pentru implementarea ei;

2) este responsabil de aplicarea în instituție a legislației în vigoare;

3) reprezintă instituţia în relaţia cu APL, cu Organului Local de Specialitate în Domeniul Învățămîntului (în continuare OLSDÎ), cu comunitatea locală şi cu alţi factori interesaţi;

4) coordonează activitatea instituţiei cu OLSDÎ, conducîndu-se de actele autorităţilor publice locale şi centrale, actele normative în vigoare ale autorităţilor abilitate;

5) asigură managementul strategic și operațional al instituției în colaborare cu APL, după cosultarea partenerilor sociali și reprezentanților părinților;

6)răspunde de organizarea şi calitatea serviciilor educaționale, de îngrijire și protecție, oferite copiilor, de activitatea întregului personal angajat, de cea desfăşurată cu părinţii, de problemele financiare ale unităţii, de activitatea 24 metodică şi de perfecţionare, de păstrarea, gestionarea şi îmbogăţirea patrimoniului instituției;

7) estimează și propune spre aprobare normele de completare a grupelor și numărul de grupe;

8) conduce ședințele Consiliului profesoral-pedagogic și emite ordine cu privire la punerea în aplicare a deciziilor consiliului;

9) îşi asumă, alături de consiliul de administraţie, răspunderea publică pentru performanţele instituţiei de educaţie timpurie pe care o conduce;

10) elaborează, anual, schema de încadrare a personalului și o coordonează cu fondatorul;

11) elaborează și aprobă Fişa de post pentru toate categoriile de salariaţi ai instituţiei;

12) emite ordine, semnează în numele instituţiei actele juridice ale acesteia;

13) angajează şi eliberează din funcţie personalul instituţiei;

14) monitorizează, evaluează, promovează personalul instituției;

15) participă la proiectarea și gestionarea bugetului instituţiei;

16) elaborează anual rapoarte de activitate, pe care le prezintă OLSDÎ şi APL;

17) exercită alte atribuții stabilite conform fișei postului, elaborată de angajator în conformitate cu actele legislativ-normative în vigoare.

 

Informațiile privitor la condițiile și modul de participare la concurs pot fi aflate pe adresa: or. Ştefan Vodă, str. Ștefan cel Mare, 31 etajul III, biroul (nr. 11). Telefon de contact 2-30-52.

Actele necesare se vor depune la secretarul comisiei de organizare a concursului, pînă pe data de 22 iunie 2021, inclusiv.

Atașamente