🌍 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐏ă𝐦â𝐧𝐭, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐧𝐨𝐢 – 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐏ă𝐦â𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐥𝐚 Ș𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐕𝐨𝐝ă
La inițiativa Mişcarea Ecologistă din Ştefan Vodă și a Primăria Ștefan Vodă, pe data de 29 aprilie a fost organizată o amplă acțiune de salubrizare, care a unit comunitatea în jurul unui scop comun – protejarea mediului înconjurător.
Această zi a demonstrat încă o dată că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Elevi, angajați ai instituțiilor publice și locuitori ai orașului au răspuns cu responsabilitate și spirit civic, transformând inițiativa într-un exemplu de implicare și solidaritate 
Cu multă dăruire s-au alăturat acțiunii:
 
  – IPG rus „Dimitrie Cantemir”
  – Serviciul de salubrizare
  – Membri ai comunității
 
🙏Aducem sincere mulțumiri organizației 𝗔𝗢 ,,𝗕𝗜𝗢𝗧𝗜𝗖𝗔 “, pentru sprijinul oferit în desfășurarea acțiunii de salubrizare, prin asigurarea sacilor și a mănușilor necesare.
Prin efort comun, mai multe zone ale orașului au prins din nou viață, devenind mai curate și mai îngrijite. Fiecare sac adunat și fiecare gest de implicare au contribuit la un mediu mai plăcut pentru noi toți 
Astfel de inițiative ne apropie și ne amintesc cât de important este să avem grijă de locul în care trăim. Ele întăresc spiritul de comunitate, încurajează responsabilitatea și oferă un exemplu frumos pentru generațiile viitoare 
 
🙏 Mulțumim tuturor participanților pentru implicare, energie și exemplul oferit!
Împreună demonstrăm că ne pasă și că putem face diferența!
💬 Vă încurajăm să păstrăm această atitudine și în fiecare zi!